Mai lasa-ma sa visez... Te rog inca un pic...
Si bubuiturile din usa imi strapungeau timpanele inca obosite de muzica de-aseara. !Hai mai Cristino, doar nu ai venit aici sa dormi! Off! Asa este B, dar nici nu am venit aici sa nu dorm deloc. E 6 dimineata. Afara ploua mocanit, norii se agata cu disperare de fereastra mea. Parca si ei vor sa se adaposteasca in camarutza lui L. Gata! S-a decis: mergem sa exploram orasul.
Dar e 6 dimineata!!! Si ploua!!!Si orasul este mic rau!!!! Si mie mi se face un dor nebun de dragoste si paine prajita!Mama unde esti?! Bate-ma de vrei, dar vino sa ma iei!
Plecam pana la urma... Doar eu am umbrela.. restul nimic..se adapostesc toti pe langa mine ca niste pui de curca. Si ploua... si ne udam.. si incep sa ma simt bine... trec prin lacuri si balti, hainele se lipesc de mine reci ... si continuam sa coboram. Asa este Chambery-ul: inconjurat de munti, intr-o vale ca la inceput de lume, iar camarutza lui L este sus, la Carre Curial... si pret de 10 minute tot coboram (vezi poza). Si in fata noastra isi fac aparitia intai norii, apoi cateva creste acoperite cu zapada, apoi o turla, apoi niste acoperisuri, apoi zidurile Castelului Ducilor, si apoi forfota orasului cu trecerile de pietoni si cu cacatii de caine de la fiecare colt de strada, cu toti italienii (ca doar e oras la vreo 200 de km de Italia).Si cu toti francezii rasisti si toata fonfaiala lor soptita. Oameni multi, femei urate, babe aranjate si frumos parfumate, barbati cu fulare groase, americance in sandale.
In centrul oraselului se odihnesc patru elefanti ... sunt simbolul acestui mic burg... Demult , pe aici a trecut Hannibal , in drumul lui spre Roma. Nici pana astazi nu si-au explicat cum a reusit sa treaca Muntii Alpi o turma de elefanti care venea din Cartagina. Cert este ca s-au gasit dovezi ca acest lucru a fost posibil si ca drept urmare locuitorii din Chambery au decis sa ridice o statuie ce reprezinta 4 jumatati de elefant.
Ascultam povestea asta cu elefanti si ma imaginam pe spatele unuia, in plina canicula, cu praf lipicios pe pielea transpirata ce scoate un miros statut de oboseala, cu gatul ce imi cerea apa, cu gura facuta punga si limba lipita de cerul gurii. Si imediat am pasat umbrela lui L. si am oprit cu buzele cateva picaturi de ploaie. Imi potoleam astfel setea din peisajul sufletului. Ma racoream... si dintr-o data soarele...Picurii nu imi mai intalneau buzele aspre, nu mai calcam in baltoace, trotuarul se usca direct proportional cu viteza vantului si puterea soarelui. Asa-i in Chambery, acum ploua, peste doua minute e soare si pana seara poate sa si ninga, reactiona L. la uimirea ce imi impietrise corpul intr-o pozitie de implorare a divinitatii, cu mainile ridicate de la cot, palma larg intinsa, capul dat pe spate si privirea spre norii care se imprastiau. E frumos Chambery-ul! e singurul loc in care m-am uitat spre cer fara sa ma ia ameteala dupa 10 minute!
Oraselul isi revenea repede dupa umezeala de dimineata, se usca precum o carpa in vant, zburatacea un pic prin noi si apoi iti dadea un ragaz de doua ore, pauza de pranz: amorteala si multa lene, ca in toate orasele din Franta. Oraselul se regenera in lumina soarelui...
Aici se lasa intunericul mai repede pentru ca muntii fac umbra deasa si si-o astern peste vale foarte repede, inainte de vreme. Casele vechi din secolele XVII si XVIII par ca se simt mai bine in intuneric... si de-abia atunci isi deschid ferestrele ca sa absoarba din puterea noptii ... cum or arata cei care le locuiesc?
Cu gandul asta reiau drumul spre casa provizorie, de data asta il urc, las orasul in spate ca pe un cuib interzis de relicve istorice si strazi inguste, capul parca imi patrunde in cerul indigo, norii nu se mai deosebesc unul de altul... ajung in varful pantei si privesc inapoi Cat de sus stai, L! acasa, in Romania, o sa iti lipseasca toate astea! Si vorbesc acum cu tine pe messenger si chiar asta imi spui : Mi-e dor de Chambery!
Si mie mi-e dor... mi-e dor de cerul de acolo... si dintr-o data vertijul se sterge...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu