Stau pironita pe un scaun destul de moale, dar foarte aspru. Prin geamul securizat incerc sa ating norii care fugaresc autocarul. Mai bine as dormi pana la granita cu Franta. Plimbarea prin Torino mi-a facut sa imi tremure toti muschii, orasul te seaca pana la ultima picatura de tine si te umple cu el, cat mai mult din el... Inchid ochii... visez un carusel imens roz... in urechi imi suna linistitor Lamb... la sfarsit aplauzele de pe versiunea unplugged ma fac sa tresar... deschid ochii...ma dor. Toti din jurul meu dorm cu niste casti in urechi sau butoneaza un telefon...in fiecare dintre ei, te vad pe tine ... imi zambesti.
Arunc o privire pe geam, ochi imi fug cu peste 200 la ora, perpendicular cu autobanda, undeva in sus, spre Alpii de granita (vezi poza). Cuprind sfios un varf, apoi alt varf, apoi altul si altul si altul... pielea imi tremura pentru ca acolo e zapada, corpul mi se inconvoiae pentru ca acolo vertijul ma cuprinde, coatele imi sangereaza pentru ca acolo stancile au colturi, sufletul viseaza pentru ca acolo inseamna mai aproape de cer.
Ma prabusesc din nou in scaunul rigid peste corpul ce tine in mana un aparat foto. Ma strivesc sub propria-mi greutate. Colturile gurii sunt colturile stancii, unghiile sunt ace de brad, prin mine curge zapada topita. Opriti, va rog, opriti. Vreau sa cobor!Aici e locul meu... Nu, nu vreau sa fac pipi in toaleta unei benzinarii...NU! nu de-asta va cer sa opriti (Prostii naibii!!!)
Ce-ai ?Ai innebunit?! Stai ca nici nu am iesit din Italia... Uite aici a fost candva granita dintre cele doua tari...acum sunt niste semne simbolice care bla bla bla... niste baraci din termopan... ce-mi pasa mie? Peisajul nu se intrerupe, eu nu ma sparg la mijloc, frumusetea nu se rupe in bucati...
Aud din nou aplauzele.
Mai e mult pana departe?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu